Guest

Cisco anunță noi soluții pentru centre de date care permit accelerarea implementării serviciilor de cloud hibrid

 

București, 4 martie 2016 – Cisco anunță inovații tehnologice pentru centrele de date care aduc îmbunătățiri semnificative în trei zone importante: rețelistică, infrastructură hiperconvergentă și cloud hibrid, care vor permite clienților implementări bazate pe aplicații de cloud hibrid. Cisco rămâne lider la capitolul inovații pe segmentul centrelor de date și anunță disponibilitatea switch-ului SDN-ready Nexus, care livrează nivele diferite de scalabilitate în cloud, de 10/25/40/50/100Gpbs, în funcție de nevoile companiilor, dar oferind performanțe de până la de 10 ori mai bune, la cel mai bun preț din industrie. Noile platforme oferă adaptabilitate, telemetrie, securitate și performanța necesare pentru stocare IP și infrastructură hiperconvergentă. Noile switch-uri oferă clienților Cisco un avantaj de 2 ani de zile dat de inovație, în comparație cu tehnologia concurentă.

Cisco lansează, de asemenea, Cisco HyperFlex™ Systems , soluție construită pe platforma UCS (Unified Computing Systems) și care aduce o nouă abordare arhitecturală infrastructurii hiperconvergente. Cisco HyperFlex Systems simplifică automatizarea proceselor de-a lungul întregii rețele, crește nivelul de intensitate al analizelor, îmbunătățește tehnica de calcul și procesele de stocare și este compatibilă cu cele mai multe aplicații destinate companiilor.

Cisco HyperFlex depășește prima generație de soluții hiperconvergente care erau limitate în ceea ce privește performanța, flexibilitatea și simplitatea operațională cerute de mediul IT al zilelor noastre, compus din micro servicii, noi aplicații și cloud. Noua soluție extinde portofoliul Cisco în materie de infrastructură care poate fi controlată în întregime cu ajutorul soluțiilor software (Software-Defined Infrastructure).

În plus, Cisco a anunțat intenția de a achiziționa CliQr Technologies Inc . Platforma CliQr CloudCenter va oferi clienților o abordare cuprinzătoare și simplificată asupra aplicațiilor de cloud privat, hibrid și public. CliQr oferă clienților o platformă unică, intuitivă care îi ajută să gestioneze întregul ciclu de viață al aplicației în mediile IT hibride, indiferent dacă acestea sunt simple sau complexe.

Aceste anunțuri sunt primele dintr-o serie de inovații Cisco în materie de hardware și software care vor fi puse la dispoziția partenerilor pe parcursul anului 2016. Scopul este de a sprijini clienții să aibă centre de date sigure, simplificate, scalabile și eficiente din punct de vedere al costurilor și care să-i ajute să țină pasul cu ritmul rapid de evoluție al afacerilor și să accelereze adopția de medii hibride de cloud.

Cisco HyperfFlex™ Systems

Bazată pe tehnologia Cisco UCS, soluția Cisco HyperfFlex™ Systems reprezintă generația următoare în materie de infrastructură hiperconvergentă. Inovațiile tehnologice pe care se bazează o fac să fie prima soluție hiperconvergentă completă end-to-end. Portofoliul HyperFlex extinde soluțiile tehnologice Cisco UCS și businessul de infrastructură convergentă care, împreună, răspund nevoilor a peste 50.000 de clienți la nivel mondial.

Produsele HyperFlex se constituie într-o platformă ideală pentru clienții care vor să implementeze în centrele lor de date aplicații dedicate companiilor mari, subsidiarelor acestora și punctelor de lucru aflate la distanță,. Potrivit specialiștilor Cisco, soluțiile de infrastructură hiperconvergentă vor deveni o industrie de câteva miliarde de euro în următorii 3-4 ani.

Beneficiile HyperfFlex includ:

  • Instalare de nivelul minutelor, nu zilelor, flexibilitate, scalare adaptivă și independentă a nivelului de analiză, atât a rețelei, cât și a capacității de stocare;
  • Servicii de administrare de date puternice și non intruzive;
  • Reducerea costurilor cu 30% și livrarea de performanță mai mare cu până la 40% în comparație cu soluțiile concurente.

Switch-uri și software Nexus de generație următoare: viteză și telemetrie

Inovația Cisco în zona ASIC (Application-Specific Integrated Circuit) alimentează generația următoare de switch-uri, permițând clienților pentru prima oară tranziția la rețele cu viteze de 25/50/100Gbps, însă la un cost și încărcare similare rețelelor de 10/40Gbps. Totodată, noile soluții Cisco permit o creștere de până la 10 ori a lățimii de bandă.

Servicii de cloud și scalabilitate în cloud la costuri reduse

Inovațiile Cisco hardware și software vor sprijini companiile IT să accelereze adopția de ecosisteme de cloud hibrid care le vor îndeplini nevoile de business, atât în prezent cât și în viitor.

Extinderea ecosistemelor ACI

Cisco extinde ecosistemul Application Centric Infrastructure cu mai multe tehnologii deschizătoare de drumuri:

  • Infoblox , care automatizează schimbarea și configurarea rețelei;
  • N3N , care extinde vizibilitatea ACI dincolo de rețea, în întreg centrul de date;
  • Tufin , care oferă vizibilitate, control și schimbări ale nivelelor de securitate în medii eterogene; vArmour , care oferă micro segmentare care ține cont de aplicații și analize avansate de securitate;
  • Veritas care colectează, protejează, analizează și optimizează datele clienților la nivel global.

Oportunități pentru parteneri

Cisco oferă partenerilor un portofoliu extins de soluții pentru centrele de date pentru a sprijini mai bine clienții acestora. „Noile soluții Cisco pentru cloud și centre de date vor permite partenerilor noștri să își ajute clienții pe măsură ce aceștia fac tranziția către o infrastructură a centrelor de date bazate pe aplicații și, de asemenea, să răspundă solicitărilor dezvoltatorilor de software și specialiștilor IT, cât și dezvoltatorilor de aplicații”, spune Ken Trombetta, Vice President, Global Partner Organization, Cisco. „Considerăm că noile soluții vor aduce noi oportunități de creștere a veniturilor și a serviciilor profesionale oferite de partenerii noștri clienților lor”, adaugă el.


Despre Cisco

Cisco (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial în tehnologie care face ca Internetul să funcționeze din 1984. Oamenii, produsele și partenerii noștri ajută la conectarea sigură și la identificarea oportunităților viitoare astăzi. Pentru mai multe noutăți accesați newsroom.cisco.com și blogul Cisco.

Cisco și sigla Cisco sunt mărci comerciale sau înregistrate ale Cisco şi/sau ale companiilor afiliate din SUA și alte țări. Puteți găsi o listă a mărcilor înregistrate Cisco la adresa www.cisco.com/go/trademarks . Mărcile înregistrate ale terților sunt deținute de proprietarii respectivi. Folosirea cuvântului partener nu presupune o relație de parteneriat între Cisco şi orice altă companie.