Cisco Systems, Inc. Online Privacy Statement




Cisco vă respectă intimitatea și se angajează să protejeze datele personale pe care ni le dezvăluiți. Vă prezentăm în continuare principiile care guvernează practicile noastre privind protecția datelor personale.

Din cauză că Cisco este o societate globală, datele dvs. personale pot fi dezvăluite și altor birouri sau societăți controlate de Cisco la nivel mondial (denumite în mod colectiv "Cisco"). De asemenea, toate aceste entități sunt guvernate de prezenta Declarație privind protecția datelor personale, cu excepția Linksys sau WebEx, care sunt societăți Cisco. În cazurile respective, se vor aplica declarațiile privind protecția datelor personale respective ale Linksys sau WebEx. Documentația specifică unui nivel de program sau contractele între dvs. și Cisco pot prevala asupra prezentei declarații.


Datele pe care le colectăm

În cuprinsul prezentei declarații, facem referire la informațiile de identificare personală ca fiind "Date Personale" sau "Date Personale Confidențiale". Cisco colectează Datele dvs. Personale sau Datele Personale Confidențiale pentru a putea răspunde la solicitările dvs., care pot include, de exemplu, prelucrarea comenzilor dvs., adăugarea dvs. la listele de email, sau înregistrarea dvs. la anumite evenimente.

Date Personale înseamnă orice date care pot fi utilizate pentru identificarea dvs. în calitate de persoană fizică, cum ar fi numele dvs., adresa poștală sau de email, numărul de telefon, ocupația sau interesele personale. Date Personale Confidențiale înseamnă orice date care ar permite accesul la contul dvs. financiar, inclusiv numărul contului, numărul cardului de credit sau debit, în combinație cu orice cod de siguranță, cod de acces sau parolă cerută.

Dacă ne transmiteți Datele Personale ale unei alte persoane, cum ar fi soțul/soția sau un coleg de serviciu, vom porni de la premisa că aveți permisiunea lor în acest sens.

În multe cazuri, puteți naviga pe site-ul nostru sub protecția anonimatului. Atunci când ajungeți pe website-ul Cisco, noi vă înregistrăm adresa IP (adresa de Internet a computerului dvs.) pentru a vedea ce părți din site-ul nostru sunt vizitate de dvs. și cât timp durează vizita dvs. în acele părți. Nu facem legătura între adresa dvs. IP și orice Date Personale, decât dacă v-ați înregistrat la noi și v-ați logat utilizând profilul dvs. personal.

Accesul la anumite pagini web, servicii, produse și activități ale Cisco necesită logare și parolă. Este răspunderea dvs. să păstrați confidențialitatea cu privire la logarea dvs. și a informațiilor privind parola.

Puteți alege să ne transmiteți date personale într-o multitudine de cazuri, inclusiv atunci când:

  • vă înregistrați la Cisco pentru un cont pe site-urile Cisco;
  • utilizați anumite produse sau servicii Cisco;
  • vă înregistrați în vederea participării la un seminar;
  • participați la un sondaj online;
  • solicitați să fiți incluși pe o listă de email sau altă listă de expediere de mesaje;
  • subscrieți la o loterie sau altă promoție; sau
  • când transmiteți datele dvs. personale la Cisco din orice alt motiv.

În mod periodic, Cisco primește date personale de la partenerii noștri de afaceri și vânzători. Cisco utilizează aceste informații doar dacă au fost colectate în conformitate cu practicile de protecție a datelor personale care sunt conforme cu prezenta Declarație privind protecția datelor personale.

Alegerea și controlul dvs.

Vă vom anunța întotdeauna înainte de a colecta orice Date Personale de la dvs. și vă vom informa cu privire la scopul acestei colectări. Vă vom cere acordul înainte de a utiliza sau dezvălui datele dvs. în orice scop, cu excepția celui pentru care ni le-ați furnizat. Pentru a ne informa cu privire la preferințele dvs., vă vom solicita să acționați într-un anumit mod, cum ar fi bifarea opțiunii corespunzătoare pentru a vă indica consimțământul.

Modul în care utilizăm cookie-urile și alte tehnologii de urmărire

Asemenea multor altor website-uri, Cisco utilizează tehnologii cum ar fi cookie-uri și web beacon-uri, ceea ce ne permite să vă facem vizita pe website-ul nostru mai ușoară, mai eficientă și mai valoroasă, punându-vă la dispoziție o experiență individualizată și recunoscându-vă atunci când reveniți.

Un cookie este un mic fișier de date transferat de un website în hard drive-ul computerului dvs. Website-ul Cisco trimite cookie-uri atunci când îl vizitați, faceți cumpărături, solicitați sau personalizați informații, sau vă înregistrați pentru anumite servicii. Un cookie nu poate citi date personale de pe hard disk și nu poate citi cookie-uri create de alte site-uri; singurele date personale pe care le poate conține un cookie sunt datele pe care le furnizați dvs. Acceptarea cookie-urilor utilizate pe webiste-ul nostru ne poate acorda accesul la informații cu privire la comportamentul dvs. de căutare, pe care le putem utiliza în vederea personalizării experienței dvs. și urmăririi modelelor de trafic ale utilizatorilor. Facem acest lucru pentru a determina utilitatea informațiilor de pe site-ul nostru pentru utilizatori și pentru a vedea cât de eficientă este structura noastră de navigație în ceea ce privește ajutorul acordat utilizatorilor pentru a ajunge la informațiile respective.

Cookie-urile se clasifică de obicei în cookie-uri "de sesiune" sau cookie-uri "persistente".

  • Cookie-urile de sesiune nu rămân în computerul dvs. după ce închideți motorul de căutare.
  • Cookie-urile persistente rămân în computerul dvs. până când le ștergeți sau până când expiră.

Puteți naviga în majoritatea locurilor din website-ul Cisco fără a accepta cookie-uri de la Cisco, dar unele funcții ale wesite-ului se pot pierde prin dezactivarea cookie-urilor din computerul dvs. Alte pagini web ale Cisco, în special cele care necesită logare și parolă, necesită cookie-uri și nu pot fi utilizate atunci când ați dezactivat cookie-urile din motorul dvs. de căutare.

De asemenea, Cisco utilizează web beacon-uri împreună cu cookie-uri pentru a înțelege comportamentul utilizatorului. Un web beacon este o imagine electronică, întâlnită pe un website sau un email în format HTML și denumită pixel unic (single-pixel) (1x1) sau GIF clar. Web beacon-urile este unul dintre ingredientele paginii, ca și alte imagini și text, cu excepția faptului că este atât de mic și transparent încât este efectiv invizibil. Web beacon-urile pot recunoaște anumite tipuri de informații de pe computerul unui utilizator, cum ar fi cookie-urile, ora și data vizualizării unei pagini și o descriere a paginii pe care este plasat web beacon-ul. Ele sunt pur și simplu un mod convenabil de a strânge statistici de bază și de a administra cookie-urile, și nu dezvăluie nici un fel de alte informații din computerul dvs. Dezactivarea cookie-urilor din motorul dvs. de căutare va împiedica web beacon-urile să vă urmărească activitatea specifică. Web beacon-ul rămâne capabil să înregistreze o vizită anonimă de la adresa dvs. IP, dar informația unică nu va fi înregistrată.

Cisco poate de asemenea utiliza link-uri personalizate sau alte tehnologii similare pentru a urmări link-urile de email pe care le activați. Putem asocia informațiile respective cu Datele dvs. Personale pentru a vă furniza într-un mod mai personalizat comunicații prin email sau informații privind achizițiile. Fiecare comunicație prin email include un link de dezabonare care vă permite să stopați furnizarea tipului respectiv de comunicație.

Dacă preferați să nu primiți cookie-uri în timp ce navigați pe site-ul nostru sau prin email-uri în format HTML, vă puteți seta motorul de căutare astfel încât acesta să vă avertizeze înainte să accepte cookie-urile sau puteți să refuzați cookie-ul atunci când motorul de căutare vă avertizează cu privire la prezența lui. De asemenea, puteți refuza toate cookie-urile prin deselectarea opțiunii de primire a acestora din motorul dvs. de căutare.

Pentru informații suplimentare cu privire la cookie-uri și alte tehnologii de urmărire, inclusiv instrucțiuni de blocare a utilizării lor, a se vedea http://privacy.getnetwise.org/browsing/tools/.

Modul în care utilizăm Datele dvs. Personale

Cisco va utiliza Datele dvs. Personale pentru a răspunde la solicitările dvs., și pentru a face acest lucru, este posibil să trebuiască să dezvăluim datele dvs. altor persoane. În aceste situații, vom dezvălui numai informațiile necesare pentru soluționarea solicitării dvs. și vom obliga aceste părți să limiteze utilizarea Datelor dvs. Personale la îndeplinirea solicitării pe care ne-ați adresat-o. De asemenea, putem utiliza Datele dvs. Personale pentru a vă contacta, cu permisiunea dvs., în cursul sondajelor noastre privind satisfacția clienților sau în scopuri de cercetare a pieței.

Vom utiliza Datele dvs. Personale pentru a furniza produsele și serviciile pe care le-ați solicitat, pentru a răspunde la solicitările de răspuns și pentru a furniza materialele specifice de marketing pe care le-ați solicitat. Este posibil să fie necesară transmiterea datelor dvs. către unele terțe părți, cum ar fi partenerii noștri de afaceri (de ex. ca parte a unei promoții comune de vânzări sau pentru a transmite clienți potențiali unuia dintre partenerii noștri de distribuție); prestatorii de servicii; societățile de transport; și autoritățile poștale și guvernamentale (cum ar fi autoritățile vamale).

În cazul în care există un acord scris între angajatorul dvs. și Cisco, care guvernează accesul la informațiile sau programele Cisco, acesta din urmă poate utiliza Datele dvs. Personale pentru verificarea conformării cu contractul, logarea licențelor asupra software-ului acordat, urmărirea software-ului descărcat de la paginile respective, sau poate urmări utilizarea altor aplicații disponibile la paginile respective.

De asemenea, putem utiliza Datele dvs. Personale pentru crearea unor evidențe de date anonime sau ansambluri de date, pe care le putem utiliza la efectuarea de analize statistice și în alte scopuri, omițând sau eliminând informațiile (cum ar fi numele dvs.) care duc la identificarea dvs. în baza unor astfel de date. Vom dezvălui Datele dvs. Personale și dacă acest lucru ne este cerut de lege, pentru aplicarea Termenilor de Utilizare Cisco, sau în cazuri de urgență, pentru protecția siguranței personale, a publicului sau a website-urilor noastre.

Orice Date Personale Confidențiale pe care ni le veți furniza vor fi utilizate exclusiv în scopul implementării activității sau evenimentului specific pentru care au fost transmise și apoi vor fi distruse.

Capacitatea dvs. de a accesa, actualiza sau dezactiva datele proprii

Dacă sunteți utilizator înregistrat, puteți revizui Datele dvs. Personale accesând adresa http://tools.cisco.com/RPF/profile/profile_management.do. Puteți solicita dezactivarea contului dvs. Cisco sau a oricăror Date Personale pe care le deținem cu privire la dvs., trimițând un email la adresa privacy@cisco.com.  

Dacă alegeți să vă dezactivați contul, atunci când legea permite acest lucru vom păstra în dosarele noastre unele dintre Datele dvs. Personale pentru prevenirea fraudelor, soluționarea disputelor, depanarea defecțiunilor, aplicarea Termenilor de Utilizare, respectarea preferențelor dvs. de dezactivare, și conformarea cu cerințele legale.

Modul în care vă protejăm datele

Cisco protejează siguranța datelor pe care ni le transmiteți prin proceduri fizice, electronice și manageriale care sunt standard în acest domeniu de activitate. Acolo unde este cazul, website-urile Cisco utilizează criptarea SSL pentru creșterea gradului de securitate a transmisiilor de date confidențiale. În interiorul Cisco, datele sunt stocate pe servere controlate cu acces limitat. Datele dvs. pot fi stocate și prelucrate în Statele Unite sau în orice altă țară în care se situează Cisco, filialele, afiliații sau agenții săi.

Urmărim să protejăm informațiile dvs. personale, dar nu putem asigura siguranța datelor pe care ni le transmiteți prin intermediul unei conexiuni internet nesecurizate. În consecință, vă rugăm să luați toate precauțiile pentru protejarea datelor personale atunci când sunteți pe Internet.

Unele modalități de protejare a datelor dvs. personale includ schimbarea de multe ori a parolelor, utilizând o combinație de litere și cifre în cadrul acestora, și asigurându-vă că folosiți un motor de căutare care prezintă siguranță. De asemenea, aveți grijă la atacurile phishing, care încearcă să fure datele de identitate personală ale consumatorilor și informațiile cu privire la conturile financiare ale acestora. "Phisher"-ii utilizează emailuri "uzurpate" pentru a ademeni consumatorii către website-uri contrafăcute, având rolul de a-i păcăli pe destinatari să divulge date personale confidențiale cum ar fi numerele cardului de credit, utilizatorii contului, parolele și numerele de asigurare socială. Cisco nu va trimite niciodată un email prin care să vă ceară să îi furnizați sau confirmați Date Personale Confidențiale. Dacă primiți o comunicare în acest sens, vă rugăm să o înaintați imediat la adresa privacy@cisco.com și să o ștergeți imediat din computerul dvs.

Copiii și protecția datelor personale

Site-urile noastre nu vizează și nu au intenția de a atrage copii sub 13 ani. Cisco nu solicită cu bună știință informații copiilor sub 13 ani și nici nu le trimite solicitări de furnizare de Date Personale.

Site-urile terților

Site-ul Cisco conține link-uri la site-uri ale terților. Unele dintre aceste site-uri ale terților pot conține și emblema Cisco. Cu toate acestea, astfel de website-uri nu sunt operate sau întreținute de Cisco, iar Cisco nu dezvăluie Datele dvs. Personale acestor website-uri și nu răspunde de practicile privind protecția datelor personale ale acestora. Utilizarea de către dvs. a oricărui website al unui terț se face pe riscul dvs.

Cu toate că ne alegem cu atenție partenerii de afaceri, Cisco nu poate fi ținut responsabil pentru practicile privind protecția datelor personale ale site-urilor operate de terțe părți la care site-ul nostru face trimitere. După ce ați părăsit site-ul nostru, trebuie să verificați declarația aplicabilă privind protecția datelor personale de pe site-ul terței părți, pentru a determina modul în care aceasta va utiliza orice informații pe care le colectează de la dvs.

Modificări ale prezentei Declarații privind protecția datelor personale

Ultima actualizare a prezentului document a avut loc la data de 12 Septembrie 2008.  Cisco poate modifica în mod periodic această declarație privind protecția datelor personale. Vom afișa un anunț pe pagina principală a site-ului nostru, pentru o perioadă de 30 de zile, ori de câte ori prezenta declarație privind protecția datelor personale se modifică în mod substanțial. Continuarea utilizării website-ului Cisco după orice modificare va semnifica și va confirma acordul dvs. cu privire la aceste modificări.

Întrebări sau sugestii

Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la colectarea, utilizarea sau dezvăluirea de către noi a datelor dvs. personale, vă rugăm să ne transmiteți un email la adresa privacy@cisco.com.

Departamentul Juridic
Atn: Van T. Dang, VP, Law & Deputy General Counsel
Cisco Systems, Inc.
170 West Tasman Drive
San Jose, CA 95134
SUA