Știri

Cisco lansează routere inovatoare compacte pentru a permite automatelor, vehiculelor și dispozitivelor medicale să se alăture "internetului obiectelor"

Gateway-ul Cisco ISR 819 Machine-to-Machine face posibilă inovația în afaceri și sporește productivitatea prin extinderea serviciilor la nivelul rețelelor de companie pentru  miliarde de dispozitive tradițional non-IP, cum sunt ATM-urile, vehicule de serviciu, panouri digitale și automate de cafea sau gustări


București, România - 29 august 2011 - Ilustrând capacitatea sa unică de a crea oportunități de afaceri pentru clienți chiar și în cele mai netradiționale medii de rețea și realizând în același timp viziunea sa pentru "internetul obiectelor", Cisco a anunțat cea mai recentă componentă a portofoliului său pentru infrastructura de routing: routerul cu servicii integrate Cisco ISR 819 cu funcționalitate de gateway de tip mașină-către-mașină (M2M).

Integrarea capabilităților de rețea în dispozitive care nu erau tradițional bazate pe IP permite conectivitatea de tip mașină-către-mașină, ceea ce ajută organizațiile să obțină eficiență operațională și reduceri de costuri, precum și să faciliteze inovația.

Cisco ISR 819 servește ca o platformă unică, integrată, care extinde serviciile de rețea wireless WAN 3G/4G către echipamente mici, în medii dificile, aflate la distanță de sediul companiei. Cisco estimează că tehnologiile cum este ISR 819 vor ajuta la conecta a mai mult de 50 miliarde de dispozitive la Internet până în 2020.

Puncte cheie:

Permite noi servicii pentru o mare varietate de domenii de activitate

  • Ca o soluție de infrastructură M2M, Cisco ISR 819 permite noi oportunități de afaceri, atât prin adăugarea de capabilități de rețea pentru dispozitive care nu erau conectate anterior, precum și prin factul că suportă sistemul GPS, pe baza căruia aplicațiile bazate pe locație pot obține date despre localizare în timp real. Cisco ISR 819 este util în următoarele domenii:

    Medical: Permite servicii medicale mobile prin monitorizarea de la distanță a pacienților, reducându-se în acest fel numărul de vizite pentru asistență medicală, și va face serviciile medicale accesibile pentru pacienții care nu se pot deplasa.

    Transport: Comunicarea M2M funcționează cu GPS și cu tehnologia mobilă de mare viteză pentru a urmări vehiculele și a oferi update-uri prin SMS pentru pasageri referitor la sosiri. De asemenea, permite organizațiilor să reducă costurile pe baza proceselor just-in-time și să îmbunătățească funcționalitatea și siguranța pentru serviciile de gestionare a flotei.

    Industria automatelor (de cafea, răcoritoare, gustări): Automatele echipate cu ISR 819 pot "găsi" și "vorbi" cu cel mai apropiat vehicul sau depozit, astfel încât mașinile sunt reîncărcate înainte ca cele mai vândute produse să se epuizeze. Acest lucru sporește satisfacția clienților și crește veniturile atât pentru automatele acționate cu monede și care vând bunuri de valoare mică, cum ar fi gustările, precum și pentru terminalele operate cu carduri de credit, care oferă bunuri de valoare mare, cum ar fi playere MP3. În plus, ISR 819 oferă performanța, disponibilitatea și securitatea necesare în operarea mașinilor care transportă bunuri de valoare mare.

    Securitate: tehnologia M2M permite inovații cum este supravegherea video de la ATM-uri și posibilități flexibile de monitorizare.
  • Mic și robust. Mai usor decat cel mai usor Apple MacBook Air, mai mic în lungime și lățime decât Apple iPad2 , și disponibil atât ranforsat cât și normal, ISR 819 poate fi folosit într-o varietate de spatii mici, cu un control minim asupra mediului. Versiunea ranforsată funcționează la temperaturi cuprinse între -250 C și 600 C, această plajă de temperaturi este caracteristică implementărilor ATM în aer liber. Totodată această versiune oferă flexibilitate în amplasarea în diferite medii, fixe sau mobile, unde pot suferi vibrații, socuri provenite de la căderi, de exemplu, variații de temperatura, medii prăfuite și umede sau căderi de tensiune.
  • Securitate și performanță. În ciuda dimensiunilor sale reduse, Cisco ISR 819 acceptă caracteristici avansate de securitate, inclusiv firewall și control de prevenire a intruziunilor, filtrare de conținut și de criptare pentru VPN, care îi permite să fie utilizat în medii sensibile, plus, caracteristicile sale QoS pot optimiza aplicațiile de voce și video pentru locațiile aflate la distanță, astfel încât utilizatorii finali să beneficieze de aceeași nivel al serviciului ca și cum ar fi la sediul central. În plus Cisco ISR 819 oferă performanța necesară pentru servicii complementare, inclusiv securitate, IP telefonie mobilă pentru mobilitatea IP continuă și protocol IPv6. ISR 819 suportă de asemenea tehnologie dual SIM pentru a permite furnizarea de servicii 3G de la doi furnizorii într-o singură platformă.
  • Gestionarea și monitorizarea de la distanță. Multe implementări M2M vor fi formate din sute, daca nu mii de dispozitive. Astfel, managementul superior și de monitorizare sunt critice pentru succesul acestor implementări, Cisco ISR 819 oferă soluția completă, deoarece poate fi controlat și gestionat de la distanță prin intermediul platformei Cisco Prime. Acest lucru, împreună cu suport MIB (Management Information Base) 3.5G și MIB-3.7G oferă inginerilor de rețea vizibilitate si control asupra dispozitivelor, inclusiv cele conectate la routere aflate în locații la distanță.
  • Accesibil, suport 3G pentru pietele emergente. Multe țări în curs de dezvoltare au adoptat tehnologia 3G ca principala soluție de conectivitate. Cu posibilitate de conectare 3G și prețuri accesibile, ISR 819 vine în sprijinul companiilor din aceste țări.

ISR 819G cântărește 1,04 kg în timp ce modelul MacBook Air de 11-inch, cântărește 1,07 kg. Dimensiunile ISR 819 G sunt 4,24x19,55x18,28 cm iar iPad2 măsoară 0,86x24,13x18,54 cm.