Știri

Cisco Networking Academy felicită câștigătorii EMEA NetRiders 2011

Studenții Networking Academy din 46 de țări au concurat într-un eveniment online, premiile au constat în 5 excursii de studiu în SUA, sponsorizate de Cisco


București, 21 iulie 2011 - Cisco a anunțat câștigătorii concursului internațional NetRiders, o competiție prestigioasă de rețele de internet, care a avut loc în data de 6 iulie în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (MEA), Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CSI). Cei 150 de studenți ai Cisco® Networking Academy® au participat la concurs simultan, online, în cinci zone orare.  Câștigătorii celor cinci categorii de mai jos vor merge într-o excursie de studiu, sponsorizată de Cisco, în  Silicon Valley, în luna ianuarie 2012.

Cel mai bun scor feminin: Lucia Roșculete, România

Cel mai bun scor masculin: Liviu-Valentin Bleotu, România

Câștigător Europa de Vest: Fabian Gampfer, Germania

Câștigător Europa Centrală și de Est, Rusia / CSI: Viliam Straka, Slovacia

Câștigător MEA: Raymond Mazibuko, Africa de Sud

Repere NetRiders:

  • NetRiders este un concurs de rețele desfășurat la nivel mondial, creat de Cisco Networking Academy. În concurs se testează atât elemente teoretice din curricula CCNA® cât și activități de simulare care utilizează Cisco Packet Tracer. Acest soft permite studenților să construiască, să configureze și să depaneze rețele virtuale singuri sau în colaborare cu alți studenți și este o unealtă de predare și învățare populară în academii.
  • Competiția sprijină învățarea și se bazează pe competențele pe care le dobândesc studenții în cadrul pregătirii lor, în același timp cultivând ideea că participanții sunt parte a unei singure comunități online, colaborând între ei într-o serie de activități comune, utilizând aceleași instrumente.
  • Concursul internațional NetRiders a avut loc în data de 6 iulie 2011. Cei cinci câștigători din EMEA vor însoți câștigătorii celorlaltor competiții NetRiders de pe glob într-o excursie de studiu de o săptămână în California, în luna ianuarie 2012. La sediul Cisco din San Jose, ei se vor întâlni cu senori executivi, ingineri de sistem și experți din Cisco și din alte organizații IT; de asemenea, vor experimenta stilul de viață din California făcând excursii în San Francisco și Universitatea Stanford.
  • Identificarea talentelor de top rămâne o prioritate pentru Cisco Networking Academy, cercetările indică din nou apariția de lacune în cadrul sectorului IT, care ar putea împiedica productivitatea și competența pe tot globul.

Statistici NetAcad la nivel global:

  • Un milion de cursanți NetAcad la nivel mondial, angajați concomitent în procesul de învățare în acest an;
  • Aproape patru milioane de persoane au participat la program până în prezent;
  • 10.000 de academii operează în 165 de țări;
  • Un milion de evaluări online livrate lunar;
  • 100 de milioane de evaluări online livrate până în prezent;
  • 235.000 de fani pe Facebook, iar numărul lor crește în fiecare zi.