Știri

Cisco prezintă primul ecosistem pentru tableta business Cisco Cius ce include aplicații de nivel enterprise

Clienții din întreaga lume redefinesc mobilitatea în spațiul de lucru, folosind Cisco Cius


București - 19 iulie 2011 - Cisco a prezentat AppHQ™, un ecosistem de aplicații construite special pentru Cisco Cius™ care oferă noi metode de a crea, administra și de a implementa rapid aplicații pentru tablete în companii. Cisco Cius, o tabletă bazată pe sistemul de operare Android 2.2 și creată pentru mediul de afaceri, combină capabilități de voce, video, colaborare și virtualizare diferite de ale oricărei alte tablete de pe piața actuală. Cu Cisco Cius, organizațiile pot acum să ofere o tabletă optimizată cu securitate de nivel enterprise, ca o extindere naturală a rețelei enterprise. Dispozitivul oferă clienților mobilitate, administrare centralizată, creare de conținut virtual și capabilități de calcul și o suită cuprinzătoare de aplicații de colaborare.

AppHQ oferă dezvoltatorilor unelte și resurse pentru a crea, testa și vinde aplicații pentru Cisco Cius și permite managerilor IT să controleze ce aplicații pot fi folosite pe dispozitive. În plus, companiile pot crea interfețe de vânzare a aplicațiilor personalizate pentru organizațiile lor, unde angajații pot găsi, publica și procura aplicații care aduc valoare mediilor lor de afaceri.

În cursul unei serii de evenimente media găzduite în luna iunie, Cisco a arătat că CDW, Nervecentre Software, Nottingham University Hospitals, Palomar Pomerado Health, University of Winsconsin-Whitewater și Verizon sunt printre clienții care folosing Cisco Cius pentru a-și ajuta angajații să depășească barierele în ceea ce privește productivitatea mobilă.

Cisco AppHQ: O sursă de încredere pentru aplicații de afaceri

Cisco AppHQ este un magazin virtual foarte sigur, care oferă capabilități pentru utilizatorii finali și manageri IT, care nu sunt disponibile în alte magazine de aplicații din ziua de azi. Unele din aceste capabilități includ:

  • Testare și validare: Managerii IT doresc să știe că aplicațiile implementate în mediul lor sunt corespunzătoare pentru companie. Cisco AppHQ oferă managerilor IT și utilizatorilor finali o “sursă de încredere” pentru aplicații, asigurându-se că fiecare aplicație disponibilă prin AppHQ este testată și validată de Cisco, chiar dacă este dezvoltată de Cisco, parteneri dezvoltatori sau de utilizatori din interiorul companiei. Procesul de validare include testarea interoperabilității atât pentru aplicația în sine cât și în configurații tipice în interiorul dispozitivului.
  • Magazin-în-magazin: Companiile vor avea un magazin de aplicații găzduit de Cisco în cadrul AppHQ. Companiile pot personaliza magazinul conform ghidurilor lor de branding corporativ, inclusiv prin folosirea logourilor, pictogramelor sau schemelor de culori proprii. Pe lângă acest lucru, magazinul-din-magazin este o platformă ce poate fi folosită de clienți pentru a implementa eficient aplicații în organizațiile lor. De exemplu, o companie de servicii financiare ar putea implementa aplicații care țin de operațiunile de back-office, precum aplicații pentru resurse umane sau pentru ștatul de plată, și ar putea popula acele aplicații pe dispozitivele angajaților relevanți.
  • Facilitarea managementului IT: Cu AppHQ Manager™, departamentul IT va avea abilitatea de a permite (sau nega) accesul la piața de aplicații conform rolului utilizatorului sau dispozitivului, și să ofere (sau să nege) acces la aplicații după tip, sursă sau categorie. Această capabilitate unică va permite organizațiilor IT să echilibreze libertatea individuală a utilizatorilor, cu politici de securitate și eficiență a costurilor de clasă enterprise.

Detalii adiționale despre Cisco AppHQ și Cisco Cius

  • Ecosistemul AppHQ va include aplicații de afaceri selectate de Cisco, precum și aplicații pentru consumatori care integrează profund capabilitățile de colaborare ale Cisco, cât și aplicații validate business-to-business și business-to-consumer de la partenerii dezvoltatori. Cisco va continua să adauge aplicații la AppHQ în funcție de cerințele clienților. Managerii IT pot de asemenea selecta din cele aproximativ 200.000 de aplicații din Android Marketplace.
  • Cisco AppHQ oferă o interfață prietenoasă pentru găsirea și instalarea aplicațiilor și o platformă pentru acceptarea de recenzii și păreri despre aplicații. Utilizatorii finali pot găsi informații despre o aplicație, precum data de publicare și entitatea care a publicat aplicația,pot instala sau actualiza aplicații și chiar le pot sorta după categorii, precum aplicații noi sau populare.
  • Cisco Cius oferă acces integrat la suita de aplicații de colaborare Cisco® Collaboration, incluzând Cisco WebEx®, Cisco Quad™, Cisco Jabber® și Cisco TelePresence™.
  • Cisco Cius este programat să fie disponibil global începând cu 31 iulie 2011. Prețul de vânzare estimat este sub 750 de dolari, iar Cisco a dezvoltat o nouă promoție* denumită “Triple V” (Voce, Video și Virtualizare) care ar putea permite reduceri până la prețul de sub 700 de dolari. Se oferă acces de bază la Cisco AppHQ pentru fiecare dispozitiv Cisco Cius.
  • Cu Cisco Cius, clienții beneficiază de garanție și suport de clasă enterprise. Dacă este nevoie, se poate înlocui în 24 de ore. Sunt de asemenea disponibile garanții de unul, doi sau trei ani de la Cisco Services.

Despre colaborarea Cisco

De la comunicații bazate pe IP distinse cu premii până la mobilitate, relații cu clienții, conferențiere Web, mesagerie, aplicații sociale enterprise, și experiențe de teleprezență interoperabile, Cisco reunește soluții de colaborare bazate pe rețea, integrate, al căror fundament sunt standardele deschise. Aceste soluții, precum și serviciile oferite de Cisco și partenerii noștri, ajută la promovarea creșterii afacerii, inovației și productivității. Ele ajută, de asemenea, la accelerarea performanței echipei, la protejarea investițiilor și la simplificarea proceselor de a găsi oamenii și informația potrivită.