Știri

Cisco prezintă al treilea studiu anual privind conexiunile broadband

  • Al treilea studiu anual realizat de Said Business School, Universitatea Oxford, evaluează calitatea conexiunilor broadband din 72 de țări și 239 de orașe.
  • 14 țări (1 din 5) sunt deja pregătite pentru "aplicațiile de mâine" ale Internetului, comparativ cu doar o țară în 2008.
  • 38 de țări, 53% din total, au depășit diferența digitală de calitate, având variații mai puțin evidente între calitatea conexiunilor broadband din orașele principale și din afara lor, ceea ce reprezintă o îmbunătățire de 58% într-un singur an.
  • Studiul reafirmă corelarea pozitivă dintre poziția de lider în domeniul conexiunilor broadband și economiile bazate pe inovație;
  • Multe economii emergente fac salturi uriașe concentrându-se pe furnizarea celor mai bune conexiuni broadband în orașele lor, recunoscând impactul acestora asupra economiei.
  • 38 de orașe îndeplinesc deja cerințele de calitate pentru aplicațiile de mâine, fiind pregătite să sprijine dezvoltarea unor comunități inteligente și conectate.
  • Calitatea conexiunilor mobile broadband s-a îmbunătățit semnificativ, 10% dintre utilizatori bucurându-se deja de experiențe de calitate semnificative comparativ cu cele ale conexiunilor fixe.
  • Modelele de consum rezidențial pentru conexiunile în bandă largă încep să varieze, o reședință obișnuită necesitând peste 2Mbps și consumând aproximativ 20GB pe lună, în timp ce o casă inteligentă și conectată are nevoie de peste 20Mbps și consumă 500GB pe lună.

București, 20 octombrie 2010: Rezultatele celui de-al treilea studiu global privind calitatea conexiunilor broadband arată continuarea dezvoltării în toată lumea, mai multe țări fiind deja pregătite pentru aplicațiile viitorului decât în anii trecuți, iar două treimi din țările analizate răspunzând sau depășind cerințele de astăzi. În total, datorită unor investiții în infrastructură, calitatea globală a conexiunilor broadband s-a îmbunătățit cu 50% în doar trei ani, iar penetrarea conexiunilor broadband continuă să se îmbunătățească - aproximativ jumătate (49%) dintre reședințele din țările cercetate au acum acces broadband (în creștere, față de 40% în 2008).

Utilizând date generate de 40 de milioane de teste de calitate desfășurate în perioada mai-iunie 2010 pe site-ul de testare a vitezei - speedtest.net, cercetătorii au putut evalua calitatea conexiunilor broadband din 72 de țări la nivel mondial.

Calitatea a fost evaluată în funcție de viteza de download, de upload și latența unei conexiuni, criteriul cheie pentru abilitatea unei conexiuni de a răspunde cerințelor unor aplicații de Internet specifice, de la teleprezență pentru consumatorii casnici și până la rețele sociale. Aceste criterii sunt exprimate printr-un singur "Scor de Calitate a Conexiunii Broadband" (BQS) pentru fiecare țară. Prin combinarea acestui BQS cu rata de penetrare pentru fiecare țară (adică proporția de reședințe cu acces la conexiuni broadband, obținută de la Point Topic în 2010), cercetătorii au putut să identifice liderii mondiali în materie de conexiuni broadband - aceia cu cea mai bună combinație a calității și a penetrării conexiunilor broadband. (Notă: pentru o explicație completă a calculării scorurilor, vedeți pagina 4 a Broadband Quality Study 2010).

Construind pe bazele studiului de anul trecut, datele din 2010 includ și o analiză a calității conexiunilor broadband din 239 de orașe, oferind și mai multe informații despre evoluția comunităților inteligente conectate din jurul lumii.

Măsurarea calității conexiunile mobile broadband, introdusă pentru prima dată în studiul de anul trecut, a fost efectuată în 68 de țări (94% din eșantionul total). Cercetarea a explorat și felul în care sunt utilizate conexiunile broadband în fiecare reședință și a evaluat impactul acestora asupra cerințelor de calitate pentru conexiunile broadband.

Studiul a fost efectuat de o echipă de studenți MBA de la Saïd Business School, Universitatea Oxford, și  de la Universitatea din Oviedo - Departamentul de Economie Aplicată, și a fost sponsorizat de Cisco.

Principalele concluzii

Calitatea globală a conexiunilor broadband continuă să se îmbunătățească susținut

  • În ansamblu, calitatea conexiunilor broadband a crescut cu 48% din 2008 (deși unele țări au avut îmbunătățiri semnificativ mai mari):
    • Viteza medie globală de download a crescut cu 49% în doar trei ani (3271Kbps în 2008, 4882 Kbps în 2009 și 5920 Kbps în 2010)
    • Viteza medie globală de upload a crescut cu 69% în trei ani (794 Kbps în 2008, 1345 Kbps în 2009 și 1777 Kbps în 2010)
    • Latența medie a scăzut cu 25% la 142ms, ușor mai ridicată decât valoarea de 140ms din 2009, dar tot semnificativ mai scăzută decât 189ms în 2008.
  • 48 de țări, (66%), îndeplinesc cerințele pentru a beneficia de toate serviciile majore oferite de Internet astăzi (definite în studiu drept rețele sociale, flux video low-definition, conferințe video simple, partajare de fișiere de dimensiuni reduse), precum și aplicații mai simple (precum mesageria instant, email, navigarea web). Acest număr este în creștere cu 10 țări față de 2009, și 18 față de 2008, în condițiile în care volumele globale de trafic au crescut cu 166% în perioada 2008-2010 (sursa: Cisco Visual Networking Index 2010).
  • 14 țări sunt deja pregătite pentru "Aplicațiile Internet de mâine", precum IPTV HD și servicii de comunicații video de calitate ridicată (teleprezență pentru consumatorii rezidențiali) care se așteaptă să fie adoptate la scară largă în câțiva ani. Aceste țări sunt: Coreea de Sud, Japonia, Letonia, Suedia, Bulgaria, Finlanda, România, Lituania, Olanda, Hong Kong, Germania, Portugalia, Danemarca și Islanda. Acest număr este în creștere față de cele nouă țări din 2009 și de una singură din 2008 (Japonia). Totuși, Letonia, Bulgaria, România și Lituania au rate de răspândire limitate comparativ cu altele.
  • Coreea de Sud este în vârful clasamentului pentru conexiunile broadband pentru al doilea an la rând:
    • Calitatea conexiunilor broadband din Coreea de Sud este cotată cel mai bine și a stabilit un nou record pentru întreaga lume.
    • Viteza medie de download este de 33,5 Mbps, în creștere cu 55% din 2009, viteza medie de upload este de 17 Mbps, în creștere cu 430%, și latența medie este 47ms, o îmbunătățire de 35% față de cifra din 2009.
    • Rata de penetrare a conexiunilor broadband este de 100%.
Clasamentul liderilor
conexiunilor
broadband (top 10):
Liderii conexiunilor broadband 2010
1 Coreea de Sud
2 Hong Kong
3 Japonia
4 Islanda
5 Elveția, Luxemburg, Singapore
6 Malta
7 Olanda
8 Emiratele Unite Arabe, Qatar
9 Suedia
10 Danemarca

Clasamentul liderilor conexiunii broadband (top 30) cu scorurile și progresul din 2008 până în 2010:

Clasament 2010 Țară Lider 2010 Lider 2009 Leader 2008
1 Coreea de Sud 157 128 107
2 Hong Kong 118 104 98
3 Japonia 116 98 95
4 Islanda 115 103 85
5 Luxembourg 111 101 84
5 Singapore 111 105 96
5 Elveția 111 102 91
6 Malta 108 92 67
7 Olanda 107 101 93
8 Qatar 106 106 80
8 Emiratele Arabe Unite 106 88 68
9 Suedia 104 96 83
10 Danemarca 103 94 87
11 Norvegia 102 95 85
12 Bahrain 100 91 73
13 Finlanda 97 83 77
13 Irlanda 97 86 75
14 Israel 96 N/A N/A
15 Canada 93 87 81
15 Franța 93 87 79
15 Letonia 93 71 58
15 Statele Unite 93 84 74
15 Slovenia 93 87 77
16 Belgia 91 82 73
17 Estonia 87 77 67
17 Germania 87 77 70
17 Marea Britanie 87 82 76
18 Cipru 83 69 55
19 Taiwan 82 82 74
20 Australia 80 78 74
20 Spania 80 74 69
21 Lituania 79 75 55
21 Portugalia 79 69 60
22 România 78 67 54
23 Republica Cehă 77 59 49
24 Grecia 75 65 62
24 Noua Zeelandă 75 70 62
25 Austria 73 69 64
26 Italia 72 68 63
27 Bulgaria 71 62 44
28 Ungaria 71 61 51
29 Polonia 60 52 45
29 Slovacia 60 54 45
30 Turcia 58 55 48

Evoluția în clasament a primelor 10 țări, 2008-2010:

Țară 2010 2009 2008
Coreea 1 1 1
Hong Kong 2 3 2
Japonia 3 7 4
Islanda 4 4 8
Elveția 5 5 6
Luxemburg 5 5 9
Singapore 5 2 3
Malta 6 10 19
Olanda 7 6 5
Emiratele Unite Arabe 8 12 19
Qatar 8 2 11
Suedia 9 8 9
Danemarca 10 9 7

Legătura cu dezvoltarea socio-economică

Calitatea conexiunilor broadband depinde direct de dezvoltarea unei națiuni către o economie bazată pe cunoștințe. Pentru a reflecta acest lucru în rezultate, și pentru a vedea care țări au avut o performanță mai bună decât grupul lor economic și ca atare sunt mai bine pregătite să facă salturi economice, cercetătorii au comparat rezultatele cu stadiul de dezvoltare economică definit de către Forumul Economic Mondial1.

Vedeți Fig. 2: Clasamentul calității conexiunilor broadband - după dezvoltare economică pentru detalii complete

  • Coreea de Sud este liderul economiilor bazate pe inovație (Stadiul 3) cu un scor de 157. Slovacia a fost ultima în acest grup cu un scor de 60.
  • Bulgaria este liderul economiilor bazate pe eficiență (Stadiul 2) cu un scor de 71. Africa de Sud a fost ultima în acest grup cu un scor de 34.
  • Ghana este liderul economiilor bazate pe factor (Stadiul 1) cu un scor de 38. Angola a fost ultima pe listă cu un scor de 5.
  • Qatar a fost prima pe lista economiilor care se află în Stadiul 1 spre 2 cu un scor de 106. Algeria a fost ultima cu un scor de 31.
  • Bahrain a fost prima economie pe lista celor care se află în stadiul 2 spre 3, cu un scor de 100, plasând-o printre liderii broadband ai lumii (locul 12 în topul liderilor conexiunilor broadband, deși cu un scor BQS scăzut, de 23). Rusia a fost ultima pe lista acestui grup, cu un scor de 50.

Cercetarea a confirmat concluziile inițiale despre corelarea pozitivă dintre broadband și economie. Semnificativ, calitatea de lider al conexiunilor broadband este asociată puternic cu competitivitatea, cu economia bazată pe cunoaștere și cu inovația. Corelările principale sunt prezentate în Fig. 4: Impactul conexiunilor broadband asupra factorilor socio-economici.

Depășirea „diferenței digitale"

  • Hong Kong, Islanda, Coreea de Sud, Luxemburg și Malta conduc în topul penetrării conexiunilor broadband cu până la 100% dintre gospodării.
  • 49% dintre gospodăriile din toate țările studiate au acces la conexiuni broadband, în creștere de la 40% în 2008 și 47% în 2009.
  • Jumătate din țări nu prezintă diferențe în calitatea conexiunilor broadband (între orașele principale și în afara acestora), în creștere cu 38% față de 2009.
  • 38 de orașe au deja conexiuni broadband cu calitatea necesară pentru a deveni comunități inteligente și conectate; 18 din acestea sunt în Europa de Vest, 11 în Europa de Est, 7 în Asia și unul în SUA.
  • Seul este orașul cu cea mai bună calitate a conexiunilor broadband (scor de 97 din 100).
  • Japonia are cele mai multe orașe din lume cu cea mai bună calitate a conexiunilor broadband, cu 3 orașe - Nagoya, Yokohama și Osaka clasate pe locurile 2, 3 și respectiv 4.
  • Letonia înregistrează cea mai mare diferență digitală între calitatea conexiunilor din orașele principale și restul regiunilor, în timp ce Japonia are, în general, cea mai mare diferență pozitivă, calitatea conexiunilor fiind, în general, mai bună în afara orașelor principale decât în interiorul lor.

Oportunități pentru dezvoltare

  • În timp ce unele țări au putut furniza acces la Internet de bună calitate pentru majoritatea populației, altele, în special în țările mai puțin dezvoltate, s-au concentrat pe furnizarea acestor servicii mai întâi către orașe - ca puncte cheie ale dezvoltării economice, prin investiții în servicii prin fibră și cablu. Acest lucru contrastează cu abordările tipice din economiile mai dezvoltate care s-au concentrat pe actualizarea conexiunilor broadband bazate pe cupru (DSL), pentru a furniza servicii unui procent cât mai mare al populației. Ca rezultat, aceste țări, incluzând multe din Europa de Est, precum Lituania, Letonia, Bulgaria, România, Republica Cehă și Ungaria, au putut face salturi mai mari decât economiile mai avansate, în ceea ce privește calitatea conexiunilor broadband. Totuși, deși scorul BQS este mare, cifrele lor de penetrare sunt mici, ceea ce afectează clasarea lor drept lideri ai conexiunilor broadband.
  • Bulgaria, Qatar și Bahrain sunt lideri ai grupurilor lor economice, la distanțe considerabile față de următorii clasați, concurând confortabil și, deseori, clasându-se peste multe țări în stadii mai avansate de dezvoltare.

Top 10 modificări față de 2009:

BQS Răspândire Lideri
Țară 2009 2010 Delta 2009 2010  Delta 2009 2010 Delta
Coreea 53 81 27 99.55% 100% 0% 128 157 29
Letonia 40 54 14 39.49% 48% 9% 71 94 22
Emiratele Unite Arabe 22 24 2 81.88% 100% 18% 88 106 18
Japonia 50 64 13 63.43% 66% 2% 98 116 18
Malta 25 28 3 84.31% 100% 16% 92 108 16
Cipru 23 24 2 59.95% 75% 15% 69 83 14
Finlanda 33 45 12 66.59% 70% 3% 83 97 14
Hong Kong 29 41 12 94.77% 100% 5% 104 118 13
Islanda 29 38 10 93.92% 100% 6% 103 115 12
România 38 44 7 36.05% 42% 6% 67 78 11
Portugalia 32 38 6 48.64% 55% 7% 69 80 11
Germania 32 39 7 60.39% 66% 6% 77 88 11
Irlanda 26 28 2 77.04% 88% 11% 86 97 11

Îmbunătățiri ale conexiunilor mobile broadband

  • Suedia, Danemarca, SUA și Spania sunt liderii mondiali ai calității conexiunilor mobile broadband. Suedia și Danemarca sunt și în grupul de lideri pentru conexiuni fixe broadband.
  • Latența conexiunilor mobile broadband, unul dintre punctele slabe ale accesului mobil la internet, s-a îmbunătățit cu 45% în doar un an, de la 1313ms la 724ms. Viteza medie de download este acum 936Kbps, în creștere cu 35% față de 2009 și viteza de upload este acum de 277Kbps, o creștere de 100% față de 2009.
  • Calitatea conexiunilor mobile broadband variază foarte mult în funcție de tehnologia folosită. Deși, în medie, calitatea conexiunilor mobile broadband este mult sub cea a conexiunilor fixe, aproximativ 30% dintre utilizatori se bucură de viteze de download de peste 1,3Mbps (pragul pentru aplicațiile mobile de astăzi).
  • Mai mult, 10% dintre utilizatori se bucură deja de viteze de download de 3,75Mbps și de upload de aproximativ 1Mbps, și de latență sub 110ms. Aceasta le oferă o calitate comparabilă cu cea oferită de conexiunile cu linie fixă care sunt deja gata pentru "aplicațiile de azi", care sunt în concordanță cu forma netbook-urilor și a altor dispozitive cu acces la Internet.
  • O altă concluzie a fost că 4% dintre utilizatori au viteze medii de download de 7Mbps, de upload de 1,7Mbps și latențe sub 100ms.

Consumul rezidențial

  • Studiul a luat în calcul consumul mediu al diferitelor segmente casnice și a relevat  diferențe majore între reședințele digitale obișnuite și casele inteligente și conectate.
  • Casele digitale obișnuite, care folosesc internetul în principal pentru navigare web, pentru mesagerie instant și pentru rețele sociale, consumă aproximativ 20GB pe lună.
  • Reședințele inteligente și conectate, care folosesc internetul pentru comunicare video HD, pentru divertisment în format HD, tele-educație sau tele-medicină, securitatea casei sau altele, pot consuma cu ușurință 500Gb pe lună și necesită o lărgime de bandă de 18Mbps;
  • Cercetătorii au studiat impactul pe care îl are calitatea ridicată a conexiunilor broadband asupra competitivității furnizorilor de servicii dintr-o țară. Evaluând primele 25 de țări din topul calității conexiunilor broadband, studiul a confirmat că furnizorii de servicii care au oferit o calitate semnificativ mai ridicată a conexiunilor broadband și-au mărit cota de piață. În mod specific:
    • Operatorii tradiționali care au oferit conexiuni prin fibră și nu au avut competiție și-au crescut cota de piață cu până la 13% în doar doi ani;
    • Operatorii prin cablu cu o calitate superioară și-au crescut cota cu 10% (operatorii tradiționali) până la 60% (jucătorii noi)
    • Furnizorii alternativi de servicii care au oferit o calitate mai ridicată a conexiunilor broadband au avut cele mai mari creșteri ale cotei piață, cu până la 96%, pornind de la o bază de clienți mai mică.

Fig 1. Liderii conexiunilor broadband -  în funcție de țară

Fig 2. Clasamentul calității conexiunilor broadband - în funcție de pregătirea pentru aplicații

Fig 3: Clasamentul calității conexiunilor broadband - în funcție de dezvoltarea economică

Fig 4: Impactul conexiunilor broadband asupra factorilor socio-economici

Fig 5: Calitatea conexiunilor broadband explicată

Despre Saïd Business School
Înființată în 1996, Saïd Business School este una din școlile de afaceri cele mai tinere și mai axate pe antreprenoriat, fiind cunoscută pentru furnizarea unei educații inovative în acest domeniu. Parte integrantă a Oxford University, școala întrupează rigoarea academică și gândirea progresistă care au făcut ca Oxford să fie un lider mondial în educație. Școala este reputată pentru cercetare într-o multitudine de domenii, precum finanțe și contabilitate, analiză organizațională, management internatțional, strategie și administrare operațională. Școala este dedicată dezvoltării unei noi generații de lideri de afaceri și de antreprenori și cercetează nu doar natura afacerilor, ci și conexiunile dintre afaceri și lumea largă. În clasamentul Financial Times al programelor MBA (ianuarie 2010), Saïd a fost clasată pe locul 16 în lume, și pe locul 15 mondial în clasamentul combinat al programelor de educație în management (mai 2010). Este clasată în primele 10 școli de afaceri din afara Statelor Unite într-un clasament alcătuit de BusinessWeek (noiembrie 2008), iar în Wall Street Journal este clasată în top 25 al școlilor de afaceri din lume (noiembrie 2007). În tabelele ligii universitare din Marea Britanie, este pe primul loc din toate universitățile britanice pentru studii de afaceri, în opt din ultimii nouă ani în The Times. Pentru mai multe informații, vizitați www.sbs.ox.ac.uk/




1 Stages of Economic Development as defined in the World Economic Forum Global Competitiveness Report.
http://www.weforum.org/en/initiatives/gcp/Global%20Competitiveness%20Report/index.htm