Știri

Un studiu recent prezintă implicațiile extinerii rețelelor sociale la nivelul companiilor

În ciuda adoptării crescute a uneltelor oferite de rețelele sociale, absența politicilor, a proceselor și a structurii IT prezintă un pericol pentru companii Clipuri video


București - 2 februarie 2010 - Cisco a publicat rezultatele unui studiu global care analizează modul în care organizațiile utilizează uneltele oferite de rețelele sociale destinate consumatorilor pentru colaborări externe, dezvăluind necesitatea unei implicări IT mai puternice și a unei administrări mai bune. Cercetarea este prima dintr-o serie compusă din două părți pe care Cisco a comandat-o pentru a explora impactul rețelelor sociale și a aplicațiilor de colaborare în companii.

Studiul nou se bazează pe interviuri aprofundate, susținute cu 105 participanți reprezentând 97 de organizații din 20 de țări din toată lumea. Efectuată între aprilie și septembrie 2009, cercetarea a fost realizată de facultăți de economie de vârf din Statele Unite și Europa: IESE Business School din Spania, E. Philip Saunders College of Business de la Rochester Institute of Technology din SUA și Henley Business School din Marea Britanie.

Utilizarea instrumentelor oferite de rețelele sociale destinate consumatorilor, cum ar fi Facebook și Twitter, ca platforme de colaborare, conectează organizațiile cu lumea din exterior în mii de moduri. Aceste instrumente unesc tehnologia și afacerile prin experiențe inovatoare, conectează oamenii și informațiile, stabilesc noi căi potențiale către piețele de desfacere și îmbunătățesc cunoștințele consumatorului și nivelul de cunoaștere a companiei. Rezultatele studiului indică faptul că mediul de afaceri se află în primele etape ale adoptării acestor instrumente și este pe calea identificării provocărilor esențiale, cum ar fi necesitatea în creștere pentru administrare și implicare din partea departamentelor IT, care pot avea un impact asupra integrării și adoptării acestor platforme și tehnologii noi.

Ideile principale ale studiului

Utilizarea crescândă a instrumentelor oferite de rețelele sociale destinate consumatorilor în companii

Dintre organizațiile intervievate, 75 la sută au arătat că utilizează, în primul rând, instrumentele mediilor de rețele sociale destinate consumatorilor, în timp ce aproximativ 50 la sută din același grup au identificat și utilizarea extensivă a microblogurilor.

Instrumentele de rețele sociale se răspândesc în zone importante ale lanțului valoric, incluzând marketingul și comunicațiile, relațiile interumane și departamentele de relații cu clienții. În cadrul marketingului și al comunicațiilor, aceste instrumente au devenit deja o parte integrantă a inițiativelor organizațiilor, deoarece personalul acestor departamente le-a înțeles rolul și a trecut de la "transmisie" la comunicații de tip "conversație" sau la o interacțiune mai complexă. Întreprinderile mici și mijlocii utilizează activ canalele rețelelor sociale pentru a câștiga clienți, dar rămâne o oportunitate de dezvoltare și pentru companiile mai mari.

Necesitatea tot mai mare pentru gestionare și implicare IT în eforturile mediilor sociale

Numai una din șapte companii care au participat la cercetare a remarcat un proces formal asociat adoptării instrumentelor de rețele sociale destinate consumatorilor necesar companiei, indicând faptul că riscul potențial asociat acestor instrumente în cadrul întreprinderii este neglijat sau insuficient înțeles.

Numai unul din cinci participanți a identificat necesitatea unor politici referitoare la utilizarea tehnologiilor de rețele sociale destinate consumatorilor în companie. În cadrul bazei de respondenți, gestionarea rețelelor sociale implică, în general, mai multe părți interesate decât inițiativele clasice ale unei corporații, deoarece organizațiile au încă nevoie să definească cine se ocupă de strategiile mediilor sociale externe. Fără a avea măcar un responsabil în cadrul organizației, aceste inițiative sunt foarte greu de controlat și de gestionat.

Datorită nestructurării rețelelor sociale, companiile continuă să se lupte cu crearea și adoptarea unei politici, deoarece copierea unui proces de gestionare deja stabilit din alte zone, mai structurate (de exemplu, tehnologia informațiilor), adesea nu funcționează pentru rețelele sociale. De asemenea, companiile reușesc cu greu să găsească un echilibru între natura socială și cea personală a acestor instrumente simultan cu menținerea unui anumit nivel de supraveghere.

Numai unul din zece respondenți a remarcat implicarea IT directă în ceea ce privește inițiativele rețelelor sociale externe. Deși, în general, departamentul IT nu este implicat ca factor decizional principal, respondenții au recunoscut necesitatea adaptării și integrării corespunzătoare a acestor instrumente în procesele existente ale companiei pentru a obține beneficii maxime.

În general, respondenții au recunoscut că instrumentele de colaborare și rețelele sociale destinate consumatorilor își vor continua dezvoltarea, devenind tot mai complexe, și că aceste instrumente vor continua să influențeze modul în care se desfășoară activitatea unei companii. Pentru organizații, important va fi modul în care vor adopta și integra aceste instrumente în mediul IT al companiei.

În privința adoptării, implementării și gestionării rețelelor sociale în companii, vor trebui rezolvate următoarele chestiuni: când, cum și ce inițiative se vor introduce (sau nu se vor introduce); cum vor fi gestionate tehnologiile care permit acest lucru; și cum se va gestiona modul în care angajații utilizează aceste tehnologii.

Citate:

Evgeny Kaganer, doctor în științe, cercetător șef și profesor asistent, IESE Business School: "Rezultatele cercetării evidențiază o subestimare a puterii și influenței pe care le au rețelele sociale asupra companiilor și transformarea pe care companiile trebuie s-o facă, nu doar pentru a se proteja, dar și pentru a încuraja și a beneficia de pe urma colaborării pe care o permit aceste instrumente și rețele sociale. Ignorarea utilizării și influenței crescute a rețelelor sociale și a instrumentelor Web 2.0 face ca în cadrul organizațiilor să existe riscul abuzurilor, ceea ce poate duce la dezvăluirea unor informații și la denaturarea imaginii companiei."

Neil Hair, doctor în științe, cercetător șef și profesor asistent de marketing, E. Philip Saunders College of Business, Rochester Institute of Technology: "În lumea 2.0 au succes companiile care reunesc instrumentele, gestionează problemele de adaptare, anticipează evoluția continuă a platformelor și utilizează instrumentele preferate de cei interesați. Aceste companii concep inițiativele rețelelor sociale într-o strategie mai cuprinzătoare și pot crea legături mai semnificative cu comunitățile lor."

Nick Earle,senior vice-presiden, Cisco Services: "Apariția consumatorului conectat duce la o schimbare a orientării în cadrul întreprinderii, creând "compania condusă de oameni" în care instrumentele de rețele sociale și tehnologiile de colaborare sunt forța propulsatoare a productivității de generație următoare și determină astfel un model de conducere schimbat în totalitate. Companiile care vor reuși să implementeze puterea imensă a rețelelor sociale vor fi cele care concep o structură IT de colaborare capabilă să sprijine utilizarea acestor tehnologii și să reducă riscurile pe care acestea le implică."

Baz Khuti, participant la studiu și arhitect șef, Information Technology, Emerson: "Instrumentele de colaborare permit personalului de la Emerson să îmbunătățească efectiv viteza și agilitatea cu care noi luăm decizii de afaceri și cu care interacționăm cu partenerii. În plus, aceste instrumente ne oferă informații despre ceea ce se întâmplă în diferite departamente ale organizației, dar și despre utilizarea produselor noastre de către clienți și despre tendințele pieței."

Hugh Murphy, participant la studiu și business manager, e-Channels, 3M din Marea Britanie și Irlanda: "Companiile trebuie să adopte mediile sociale nu doar pentru a rămâne competitive, dar și pentru a atrage, în continuare, talente deosebite. Generația următoare de lideri va avea o pregătire excepțională pentru aceste instrumente, prin urmare 3M utilizează mediile sociale la nivel extern pentru recrutare. Mai mulți dintre absolvenții angajați în acest an ne-au specificat că nu luaseră în calcul 3M înainte să vadă profilul nostru de angajator în mediile sociale."

Linkuri:
Experiența colaborării Cisco

Etichete/cuvinte cheie:
Cisco, colaborare, comunicați unificate, conferință video, inovație, productivitate companie, mesagerie instant, software social de întreprindere, medii sociale, rețea socială, Web 2.0
Flux RSS Cisco: http://newsroom.cisco.com/

Despre Cisco Systems
Cisco, (NASDAQ: CSCO), liderul mondial în echipamente și soluții pentru rețele de comunicații, ce transformă modalitățile în care oamenii interacționează, comunică și colaborează, sărbătorește anul acesta 25 de ani de inovație tehnologică, excelență operațională și responsabilitate socială corporatistă. Informații despre Cisco pot fi găsite la http://www.cisco.com. Pentru știri, vă rugăm vizitați http://newsroom.cisco.com.