Știri

Cisco elimină barierele colaborării între companii

Noile sisteme TelePresence, comunicațiile unificate, software-ul social pentru companii și tehnologiile de e-mail găzduit facilitează schimbările fundamentale ale modului în care organizațiile comunică și colaborează.


București - 24 noiembrie 2009 - Cisco anunță introducerea unor produse importante în toate categoriile portofoliului său de soluții pentru colaborare. Compania anunță și pătrunderea pe două piețe noi, cele de software social pentru companii și de e-mail găzduit, cu scopul de a introduce în cadrul companiilor capacitatea de colaborare a comunităților sociale online.

Noile produse acoperă domenii precum aplicațiile de colaborare în timp real și asincrone, beneficiind de forța comunicațiilor video și de voce pentru a permite colaborarea naturală,  între persoane și între companii, prin toate tipurile de medii și de dispozitive.

Soluțiile CiscoTelePresence , Cisco Unified Communications și Cisco WebEx ridică nivelul colaborării între companii oferind posibilități de comunicare video, vocală și prin sistemul Presence în cadrul organizațiilor și între acestea.

Printre produsele noi de comunicații unificate oferite se numără tehnologii care permit comunicațiile securizate între companii prin orice rețea IP, oferind posibilități diferențiate pentru furnizorii de servicii.

Noile soluții Cisco de mesagerie instantanee (IM) pentru companii, precum și soluțiile de prezență oferite de Jabber XMPP ajută oamenii să găsească, să se conecteze și să colaboreze rapid cu colegi aflați în cadrul sau în afara organizațiilor.

O listă (directory) găzduită de Cisco cu organizații și locații dotate cu Cisco TelePresence simplifică programarea întrunirilor de tip TelePresence între companii.

Noile soluții de software social pentru companii, oferite de Cisco, cuprind un sistem video nou care permite companiilor să formeze comunități video securizate pentru conținut generat de utilizatori, sub controlul companiei.

Oferta de e-mail găzduit de Cisco, bazată pe achiziția Postpath, permite sectorului IT să treacă la eficiența resurselor virtualizate simultan cu structurarea investiției curente în clientul Microsoft Outlook.

Tot astăzi au mai fost anunțate noile produsele bazate pe medianet, care oferă o mai bună colaborare utilizatorilor finali în cadrul diversității de clienți, aplicații și dispozitive. O rețea medianet este o rețea inteligentă optimizată pentru conținut media îmbunătățit.

Noile soluții cu motoare de procesare a conținutului media oferă transcrierea discuțiilor sub formă de text și oferă transcodificare video în timp real, permițând partajarea oricărui tip de conținut în cadrul rețelei către orice dispozitiv terminal, incluzând interoperabilitatea HD pentru Cisco TelePresence.

O platformă de căutare inovatoare realizează etichetarea dinamică a conținutului la transmisia acestuia prin rețea, oferind o vizualizare în timp real a aplicațiilor la nivelul organizației, permițând oamenilor să localizeze cu precizie și să se conecteze rapid la cei mai buni experți disponibili și la informațiile necesare.
Noile produse introduse și anunțate azi sunt oferite clienților ca soluții găzduite local, la cerere, sub formă de software ca serviciu sau ca soluții mixte și se pot implementa pe o scară variabilă de consum în funcție de cerințele activității companiei, mai degrabă decât pe limitările IT.

DETALIILE ANUNȚULUI

Noile soluții de comunicații unificate și TelePresence oferă comunicații îmbunătățite între companii, depășind barierele organizaționale.

  • Lista (Directory) Cisco TelePresence pentru comunicații între companii, găzduită de Cisco, inventariază terminale, organizații și persoane cu acces la terminalele Cisco TelePresence. Această resursă este completată de un asistent virtual pentru programarea întrunirilor între peste 1000 de spații și 75 de de clienți prin Cisco TelePresence.
  • Cisco TelePresence WebEx Engage este o soluție simplă de planificare cu inițiere printr-o simplă apăsare pe buton și cu integrare video între sistemul de conferință Cisco TelePresence și Cisco WebEx. Cisco TelePresence WebEx Engage combină ușurința utilizării și spectrul larg al sistemelor Cisco TelePresence și Cisco WebEx Meeting Center.
  • Cisco Intercompany Media Engine oferă utilizatorilor finali comunicații între companii prin rețea IP, maximizând eficiența rețelei și reducând costurile. Această soluție nouă cuprinde caracteristici cum ar fi banda largă audio pentru comunicații între companii, voce și alte posibilități de colaborare, inclusiv video, cu mai multe niveluri de securitate încorporată, la care se vor adăuga și alte posibilități în viitor. Furnizorii de servicii vor putea oferi servicii noi de comunicații între companii, capacități de rețea diferențiate și servicii gestionate extinse.
  • Cu Cisco Unified Communications system 8.0, Cisco își extinde sprijinul pentru o gamă largă de terminale, incluzând noile telefoane Cisco Unified IP cu transmisie video și WiFi și telefoanele inteligente suplimentare prin Cisco Unified Mobile Communicator. De asemenea, Cisco UC 8.0 oferă clienților o gamă de modele pentru implementare - pe plan local, la cerere sau hibride.
  • Informațiile suplimentare despre noutățile Cisco privind Unified Communications 8.0 sunt disponibile aici.

Instrumente de e-mail, mesagerie și prezență

  • Cisco WebEx™ Mail este o soluție nouă de e-mail găzduit la nivel de corporație oferită de Cisco împreună cu interoperabilitatea nativă  Microsoft Outlook, cu acceptarea optimizată a dispozitivelor mobile și cu accesul independent de browser prin AJAX Web 2.0. Utilizând tehnologia achiziționată de la PostPath, Cisco WebEx Mail dispune de o infrastructură ușor scalabilă care depășește limitele impuse de dimensiunile poștei electronice tradiționale. Tehnologia Cisco WebEx Mail este la cerere, are o mare disponibilitate și este concepută pentru departamentele IT care nu doresc să evite complexitatea funcționării și gestionării infrastructurii de e-mail.
  • Utilizând tehnologia obținută după ce a achiziționat Jabber, Cisco a anunțat că a integrat standardul XMPP pentru a oferi sistemul securizat și unificat de prezență (Presence) în cadrul portofoliului de colaborare, începând cu Cisco WebEx Connect Instant Messaging și Cisco Unified Presence 8.0. Acest anunț ilustrează angajamentul Cisco de a furniza soluții standardizate pentru a spori interoperabilitatea între clienți, dispozitive și aplicații. Standardul deschis XMPP permite unificarea de tip Presence între sistemele Presence ale companiei ale clientului, dar și sprijin pentru aplicațiile și clienții de mesagerie instantanee ai firmelor terțe.

Cisco deschide un drum nou prin ofertele de software social pentru companii

Cisco introduce soluțiile de software social pentru companii, care permit clienților să formeze echipe și comunități în mod dinamic într-un cadru foarte securizat. Tehnologia Cisco permite formarea echipelor în funcție de experiență și relevanță, indiferent de loc, și reunește experții atât prin instrumente asincrone, cât și prin transmisie video și vocală în timp real.

  • Cisco Show and Share este un sistem video social care ajută organizațiile să creeze și să gestioneze comunități video la un nivel ridicat de securitate pentru a partaja idei și experiență, pentru a optimiza colaborarea video globală și pentru a personaliza contactul între clienți, angajați și cercetători cu ajutorul conținutului generat de utilizatori. Sistemul permite organizațiilor să înregistreze, să editeze și să partajeze conținut video cu comentarii, evaluări, etichetări și fluxuri RSS, iar transcrierea convorbirilor sub formă de text se poate încărca în scopul căutării și vizualizării facile.
  • Cisco Enterprise Collaboration Platform este un portal de software social la nivel de întreprindere care dispune de un catalog corporativ cu capacitățile de rețea socială. Platforma permite utilizatorilor să creeze imediat spații pentru echipe și medii pentru comunitate și mai oferă un cadru de lucru particularizat pentru integrarea aplicațiilor de întreprindere deja instalate și a conținutului Web 2.0. Spre deosebire de portalurile actuale bazate pe documente, Cisco Enterprise Collaboration Platform se bazează pe persoane, facilitând comunicațiile video și vocale în timp real pentru a conecta oameni, comunități și informații pentru a permite luarea mai rapidă a deciziilor în cadrul companiei.

Cisco oferă clienților dispozitive noi concepute pentru medianet, dispozitive care optimizează rețelele pentru comunicații video, vocale și pentru colaborare

Cisco a introdus trei dispozitive noi, bazate pe rețea, care permit clienților să transforme rețele IP în rețele medianet.  În combinație cu sistemul Cisco Integrated Services Routers Generation 2 introdus recent, clienții pot acum să-și îmbunătățească capacitatea de colaborare existentă cu funcții de rețea noi.

  • Din familia Cisco Media Processing, Cisco Media Experience Engine 3500 și Cisco Media Experience Engine 5600 oferă transcodarea video în timp real, permițând partajarea în rețea a oricărui conținut către orice dispozitiv terminal.  Caracteristicile inovatoare, cum ar fi transcrierea discuțiilor din conținutul video sub formă de text, vor permite căutarea și accesarea conținutului video în rețea la fel ca a textului sau paginilor Web din ziua de azi.  De asemenea, MXE 5600 facilitează interoperabilitatea standardizată între multe terminale video, permițând soluției Cisco TelePresence să interacționeze cu dispozitivele video de teleconferință ale altor companii.
  • Cisco Pulse este o platformă de căutare inovatoare care efectuează etichetarea dinamică a conținutului în timp ce traversează rețeaua, oferind o vizualizare în timp real, în cadrul aplicației, a întregii organizații.  Aceste informații permit oamenilor să localizeze cu exactitate și să se conecteze rapid la cei mai bun experți disponibili și la informațiile de care au nevoie.

Citate:

„Colaborarea reprezintă baza strategiei noastre One HSBC.  Noi concepem, realizăm produse, sisteme și procese pentru a deservi clienții la nivel mondial prin transmiterea abilităților și a experienței colegilor în zeci de țări," a declarat Ken Harvey, responsabil cu comunicațiile la HSBC.  „Tehnologia de colaborare și gestionarea înseamnă un mediu suficient de bogat pentru a permite dezvoltarea resursei umane în cadrul echipei."

„Există câteva tendințe principale care obligă organizațiile să modifice modul în care funcționează; globalizarea, comercializarea dispozitivelor IT, informațiile în exces și mobilitatea crescândă a angajaților," a spus Tony Bates, vice-președinte principal și director general la Cisco pentru întreprinderi, companii mici și companii comerciale. "Strategia și portofoliul de colaborare de la Cisco sunt special concepute pentru a permite această nouă modalitate de lucru. Soluțiile se pot implementa pe plan local, beneficiind de infrastructura existentă, prin intermediul unei soluții SaaS găzduite sau prin combinarea celor două. Se pot implementa în orice ordine și într-un ritm adaptat la obiectivele companiei."

Etichete/cuvinte cheie: Cisco, colaborare, comunicații unificate, colaborare între companii, întreprindere, software social, software social pentru întreprinderi, WebEx, Cisco WebEx, e-mail, servicii de calcul bazate pe Internet, SaaS, plan local, pe plan local, aplicații găzduite, uniune Presence, mesagerie instantanee pentru întreprinderi, la cerere, XMPP, Presence, catalog, etichetare

Linkuri/adrese URL

Video: Sistemul Cisco Unified Communications 8.0 oferă o nouă experiență a comunicării

"http://www.youtube.com/v/Na6ArVY0JqA&hl=en&fs=1&"></param>

Flux RSS Cisco: http://newsroom.cisco.com/dlls/rss.html