Arhitectura inovatoare integrează calculele, lucrul în rețea și virtualizarea într-o singură platformă;
Servicii și parteneriate noi axate pe centrele de date de generația următoare.
Cisco a anunțat pe 16 martie 2009 o arhitectură de centru de date evoluată, servicii inovatoare și un ecosistem
deschis, care cuprinde cei mai buni parteneri din domeniu, pentru a ajuta clienții să dezvolte centre de date de
generația următoare, care să valorifice întregul potențial al virtualizării. Cu anunțul de astăzi, Cisco pune în
practică virtualizarea prin Unified Computing - o arhitectură care integrează silozurile din centrul de date întro
singură arhitectură unificată care utilizează tehnologii standard. Factorul cheie al abordării Cisco îl reprezintă
Cisco Unified Computing System care unifică resursele de calcul, rețea, acces la stocare și virtualizare într-un
sistem unic, eficient din punct de vedere energetic care să poată reduce costurile și complexitatea infrastructurii
IT, să ajute la extinderea activelor fixe și să îmbunătățească flexibilitatea companiilor în viitor.
Prezentul comunicat anunță extinderea portofoliului pentru centre de date al Cisco și reprezintă o etapă marcantă
a strategiei Data Center 3.0 a companiei. Pentru a ajuta clienții în accelerarea tranziției la arhitectura de calcul
unificat, Cisco le pune acestora la dispoziție o întreagă suită de noi servicii Unified Computing. Suplimentar,
Cisco a anunțat astăzi colaborarea cu lideri în domeniu pentru dezvoltarea arhitecturii și sistemului de calcul
unificat.
Cisco Unified Computing System: Fiind bazat pe standarde de piață, Unified Computing System
reprezintă un model de calcul nou care utilizează administrare integrată și combină o structură unificată
„wire once" cu o platformă de calcul standard pentru a optimiza virtualizarea, pentru a reduce costurile
totale ale centrelor de date și pentru a furniza un mod dinamic de pregătire a resurselor în scopul
îmbunătățirii flexibilității companiilor.
Reduce costurile totale: o reducere cu până la 20 de procente a cheltuielilor de investiție (CAPEX)
și cu până 30% a cheltuielilor de exploatare (OPEX).
Îmbunătățește productivitatea IT și flexibilitatea companiei: durata pentru oferirea aplicațiilor se
reduce la câteva minute. Mută sfera preocupărilor de la întreținere IT la inovație IT.
Sporește scalabilitatea fără a adăuga complexitate: se administrează un singur sistem, indiferent
dacă acesta presupune unul sau 320 de servere cu mii de mașini virtuale.
Îmbunătățește eficiența energetică: reduce semnificativ costurile de energie și de răcire.
Furnizează interoperabilitate și protecție a investițiilor prin intermediul infrastructurii standard.
Design inovator pentru centrele de date de generația următoare
Adoptând o abordare complet nouă pentru arhitectura infrastructurii centrelor de date, Cisco a prezentat
astăzi Unified Computing System, o soluție care integrează operațiile de calcul, rețeaua, accesul la stocare și
virtualizarea într-o arhitectură modulară scalabilă administrată ca sistem unic. Unified Computing System
reprezintă prima ofertă dintr-o familie nouă de produse care completează portofoliul pentru centre de date al
Cisco. Elementele cheie ale Unified Computing System includ:
Calcul - Cisco a conceput o clasă complet nouă de sisteme de calcul care încorporează noile bladeuri
Cisco UCS B bazate pe revoluționarele serii de procesoare Intel® Nehalem (procesoare Intel®
Xeon® de generația următoare). Blade-urile Cisco furnizează o tehnologie de memorie extinsă
brevetată care oferă suport aplicațiilor cu seturi mari de date și permite utilizarea unui număr
semnificativ mai mare de mașini virtuale per server.
Rețea - Cisco Unified Computing System furnizează suport pentru o structură unificată prin
intermediul unei baze Ethernet de 10 gigabiți pe secundă, cu latență joasă și fără pierderi. Această
bază de rețea unifică trei tipuri de rețea, utilizate în prezent în mod separat: rețele locale (LAN),
rețele de stocare (SAN) și rețele de calcul extrem de performante. Acest lucru determină micșorarea
costurilor prin reducerea numărului de adaptoare de rețea, switch-uri, cabluri și diminuarea
cerințelor de energie/răcire.
Virtualizare - Cisco Unified Computing System descătușează întreg potențialul virtualizării,
îmbunătățind scalabilitatea, performanțele și controlul operațional ale mediilor virtuale.
Caracteristicile Cisco de securitate, de aplicare a politicilor și de diagnosticare sunt acum extinse la
mediile virtualizate dinamic pentru a asigura un suport mai bun pentru cerințele de afaceri și IT
dinamice.
Acces la stocare - Cisco Unified Computing System oferă acces atât la rețele de stocare (SAN), cât
și la dispozitive de stocare în rețea (NAS). Suportul pentru structură unificată presupune faptul că
Unified Computing System poate accesa dispozitivele de stocare prin Ethernet, Fiber Channel, Fiber
Channel prin Ethernet sau iSCSI, oferind astfel clienților mai multe opțiuni și protecție a
investițiilor. Suplimentar, personalul IT poate preatribui resurselor de stocare politici de acces la
stocare pentru conectivitatea sistemului, simplificând conectivitatea și administrarea stocării și
ajutând la îmbunătățirea productivității IT.
Administrare- Funcția de administrare este integrată individual în toate componentele sistemului,
permițând administrarea întregii soluții ca o entitate unică prin intermediul Cisco UCS Manager.
Cisco UCS Manager oferă o interfață grafică pentru utilizator (GUI) intuitivă, o interfață de linie de
comandă (CLI) și o interfață de programare a aplicațiilor (API) robustă pentru administrarea tuturor
configurațiilor și operațiilor sistemului. Cisco UCS Manager ajută la sporirea productivității
personalului IT, permițând administratorilor de stocare, de rețea, de calcul și de aplicații să
colaboreze la definirea profilurilor de servicii pentru aplicații. Profilurile de servicii ajută la
automatizarea pregătirii și la îmbunătățirea flexibilității companiilor, permițând administratorilor
centrelor de date să pregătească aplicațiile numai în câteva minute.
Eficiența energetică - Administratorii IT pot diminua consumul de energie al centrelor de date cu ajutorul
Cisco Unified Computing System - acesta utilizează numai o jumătate din componentele instalațiilor de
servere tradiționale și necesită mai puține cabluri și energie/răcire decât acestea.
Serviciile Cisco Unified Computing
Având la bază o experiență de peste zece ani în centrele de date, Cisco a lansat astăzi o suită de noi servicii de calcul unificat pentru a ajuta clienții să adopte toate avantajele tehnice și economice ale
arhitecturii Cisco Unified Computing.
Consolidând portofoliul pentru centre de date oferit deja de Cisco și partenerii noștri, noile servicii
acoperă un spectru larg de cerințe, de la proiectarea, planificarea și migrarea arhitecturii la operații
și administrare la distanță. Aceste servicii abordează toate aspectele resurselor centrelor de
date?persoane, procese și tehnologii.
Modelul unic Cisco de servicii de colaborare combină proprietatea intelectuală caracteristică Cisco
Services cu servicii de cea mai bună calitate furnizate de partenerei pentru a oferi soluții integrate
clienților noștri.
Ecosistem de parteneri deschis - Cisco colaborează cu un ecosistem deschis de lideri în domeniu pentru a
ajuta la stimularea inovațiilor tehnologice, mărirea capacității de furnizare a serviciilor și accelerarea
adoptării de către piață a soluției Unified Computing. Mai multe detalii despre acești parteneri sunt
disponibile aici.
Cisco Unified Computing System și serviciile asociate cu acesta vor fi disponibile pe scară largă clienților
începând din trimestrul 2 al anului 2009.
Citate relevante:
„Mașina virtuală a devenit noua celulă structurală a centrelor de date, creând noi provocări și oportunități cu
potențialul de a transforma mediul de calcul și de a furniza avantaje semnificative" a declarat Mario
Mazzola, Senior Vice President, Server Access and Virtualization Business Unit, Cisco. „Profitând de
această nouă abordare arhitecturală a centrelor de date, am dezvoltat un model de calcul complet nou care
transformă centrul de date într-un mediu IT dinamic care are forța de a mări productivitatea, de a îmbunătăți
flexibilitatea companiilor și de a aduce avantajele virtualizării la un nivel complet nou."
„Compania Savvis este încântată de oportunitatea de a se număra printre primii furnizori de servicii care
testează Cisco Unified Computing System și considerăm că sporirea valorii pentru clienți poate fi atribuită
direct acestui model arhitectural nou, a precizat Bryan Doerr", Chief Technology Officer la Savvis. Pentru
noi, operarea fiabilă, rentabilă și la scară mare a mediilor virtualizate și Cloud reprezintă un aspect extrem
de important în vederea oferirii unei valori incredibile clienților noștri din întreaga lume."
„Cisco Unified Computing System oferă o abordare complet nouă pentru rezolvarea problemelor cu care se
confruntă centrele de date oferind o soluție unică cu administrare integrată și cu suportul critic necesar
pentru scalarea virtualizării", a precizat Vernon Turner, Senior Vice President of Enterprise Infrastructure,
Consumer and Telecom Research la IDC. „Prin sporirea performanței și scalarea mediilor virtualizate în
condițiile îmbunătățirii posibilității de control și administrare ale încărcării mașinilor virtuale, această soluție
are potențialul de a oferi toate avantajele virtualizării pentru toate componentele centrului de date în vederea
sporirii productivității și flexibilității și a reducerii costurilor IT."
Resurse suplimentare:
Vizionați materialul video despre Cisco Unified Computing System prezentat de John Chambers
Vizionați materialul video despre inovațiile aduse de Unified Computing System
Citiți articolul de prezentare: Cisco începe o nouă eră în domeniul centrelor de date
Comunicat de presă: Cisco dezvoltă un ecosistem global de parteneri pentru a dinamiza tranziția industriei la
Unified Computing
Aflați mai multe despre Cisco Unified Computing System
Aflați mai multe despre Cisco Data Center Services
Vedeți fotografii aici
Citiți blog-ul "Cisco Data Center"
Contribuiți la Cisco Data Center team pe Twitter.
Etichete Technorati: Cisco, centru date, virtualizare, structură unificată, calcul unificat, server blade, server, rețea centru date, switch