NetAcad în România şi Republica Moldova

Lista academiilor locale şi regionaleProgramul Cisco Networking Academy a debutat în România în aprilie 1999 când primii 20 de instructori şi-au început pregătirea la academia regională RoEduNet Bucureşti. Ulterior, pe 4 mai 1999, prima academie locala şi-a început activitatea la Colegiul Naţional "Cantemir Vodă" din Bucureşti. La scurt timp după aceea Colegiul Naţional "Unirea" din Focşani a început de asemenea să predea elevilor curriculum-ul Cisco.

Ca o recunoaştere a succesului acestui program în România, RoEduNet Bucureşti - Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Politehnica Bucureşti, a fost autorizat drept centru de instruire regională pentru academiile regionale din 15 ţări. Centrul de pregătire regională (Cisco Academic Training Center) pregăteşte instructori pentru academiile regionale dintr-o anumita arie geografică, care la rândul lor selectează şi asigură necesarul de instruire şi suport pentru 10 academii locale. Acesta este unul din cele doar 37 de CATC-uri existente în lume şi este singurul din zona Balcanilor. Tot la facultatea de Automatică şi Calculatoare funcţionează din vara anului 2000 şi un modern centru de pregătire în networking realizat cu sprijinul Cisco Systems.

Prima grupă de instructori a terminat programul de pregătire specific acestora în luna mai 2000 la RoEduNet Bucureşti. Primul instructor a fost certificat CCNA (Cisco Certified Network Associate) si CCAI (Cisco Certified Academy Instructor) în luna iulie 2000.

În septembrie 2000, la Colegiul Naţional "I. L. Caragiale" din Ploieşti, a absolvit prima clasă de studenţi a unei academii locale din România. În numai 11 luni cei 13 cursanţi, printre care se numără şi directorul adjunct al colegiului, au parcurs toate cele 4 module ale programului de CCNA. Trei dintre absolventi au susţinut deja testul şi au obtinut certificarea "Cisco Certified Network Associate".

În perioada 3-5 decembrie 2000 o echipă formată din 15 studenţi şi instructori Cisco Networking Academy a proiectat şi a construit reţeaua de date pentru conferinţa internaţională "Stability Pact for South Eastern Europe - New Modern Technologies and Their Impact on Education and Training Systems in the South Eastern Europe" desfăşurată la Sinaia. A fost primul eveniment important din România unde studenţi şi instructori pregătiţi la Networking Academy au fost invitaţi să-şi demonstreze practic cunoştinţele dobândite în cadrul cursului. Mai multe informaţii despre această acţiune găsiţi aici.

Din februarie 2001 jurnaliştii IT din România au posibilitatea să cunoască programul Cisco Networking Academy în calitate de cursanţi într-o clasă creată special pentru aceştia. Mai multe informaţii găsiţi aici.

Dintre cele peste 100 de ţări în care funcţionează Cisco Networking Academy, România se află pe locul 8 în lume şi pe locul 3 în zona EMEA (Europa, Africa si Orientul Mijlociu) într-un clasament după numărul de instituţii participante la program. În România există în prezent 11 academii regionale şi 84 de academii locale, numărul acestora fiind în continuă creştere.

Din punct de vedere geografic programul Cisco Networking Academy este prezent prin cel puţin câte o academie locală în fiecare din următoarele oraşe: Bucureşti, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bistriţa, Braşov, Buftea, Călăraşi, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Năsăud, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Roşiorii de Vede, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighetu-Marmaţiei, Sighişoara, Sinaia, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara şi Valsui.

În Republica Moldova Cisco Networking Academy este prezent prin 4 academii locale în oraşele Chişinău şi Cahul.

Lista completă a academiilor împreună cu informaţiile de contact poate fi obţinută aici.

Pentru mai multe informaţii despre Cisco Networking Academy luaţi legătura cu Nicolai Sandu, Area Academy Manager - CEE.

Conte connosco